Skip links

Noile teste de consistență incluse în notificările de conformare pentru raportarea SAFT

Este, de asemenea, a doua lună în care ANAF a transmis notificări de conformare în ceea ce privește un nou set de 11 teste de consistență aplicate asupra datelor raportate prin XML aferent declarației SAF-T (D406). 

ANAF a publicat și un comunicat privind acest set II de teste de consistență: testedeconsistentadepublicat (anaf.ro). Acestea vin în completarea testelor publicate pe site-ul agenției prin Comunicatul din data de 09.03.2023 (22 teste).

În esență, este vorba de teste care verifică:

  • Completarea TaxCode la rândul de bază de calcul al TVA
  • Calcularea sumei TVA în cota corectă de TVA, aferentă codului de taxe
  • Alocarea corectă a sumei TVA deductibilă sau TVA colectată pe rândul din GL (articol contabil) corespunzător bazei de calcul a TVA, și nu la rândul din GL (articol contabil) aferent contului contabil de înregistrare a TVA (e.g., 4426, 4427, 4428)
  • Folosirea unui cod pentru TaxType incorect (folosirea TaxType 301-309 care se referă la operațiunile de plată a TVA, în loc de TaxType 300) pe liniile reprezentând baza de calcul al TVA.
  • Raportarea unor sume de TVA pentru codurile de taxe corespunzătoare operațiunilor scutite de taxă sau neimpozabile (tax code 310312, 308302).

Prezentăm mai jos o explicație a testelor, mai practică decât cea din comunicatul oficial al ANAF menționat mai sus, pe baza experienței verificărilor efectuate de clineții noștri, și a explicațiilor suplimentare furnizate de către reprezentanții ANAF, într-un curs organizat de CCF la sfârșitul lunii august 2024:

  • Testul 1 – se verifică declararea în SAFT a liniilor din articolele contabile corespunzătoare valorii totale a documentului (linia tranzactiei in care este prezentat contul ex : 40*/41*). Acest test poate returna doua tipuri de erori : ori in dreptul bazei de TVA nu este inscris codul de taxa, ori in dreptul liniei cu totalul este inscrisa o valoare a taxei diferita de 0 (suma taxei se trece pe linia din articolul contabil corespunzătoare bazei de TVA). La acest test nu se evalueaza conturile 4426*, 4427* si 4428*.
  • Testul 2 – se referă la calculul efectiv al sumei TVA, corespunzător procentului de TVA cu corespondent în codul de taxă folosit. Acest test poate returna mai multe tipuri de erori : ori in dreptul bazei TVA nu este inscris codul de taxa corect, ori valoarea taxei este eronat declarată, ori in dreptul valorii totale a documentului (linia tranzactiei in care este prezentat contul ex : 40*/41*) este inscrisa o valoare a taxei diferita de 0. 
  • Testul 3 – se referă la consistența dintre codul de taxă folosit pe linia reprezentând baza de TVA și raportarea unei valori diferite de zero ca și sumă a taxei. Acest test poate returna doua tipuri de erori : ori valoarea taxei este completata eronat ca fiind diferita de 0 ori tipul taxei si codul taxei este completat eronat ca fiind 000 / 000000.
  • Testul 4 – Liniile de articole contabile în corespondență cu 4426 nu trebuie să aibă valoare pe tax amount (aceasta se trece pe linia din articolul contabil corespunzătoare bazei de TVA).
  • Testul 5 – Liniile de articole contabile în corespondență cu 4427 nu trebuie să aibă valoare pe tax amount (aceasta se trece pe linia din articolul contabil corespunzătoare bazei de TVA).
  • Testul 6 – Liniile de articole contabile în corespondență cu 4428 nu trebuie să aibă valoare pe tax amount (aceasta se trece pe linia din articolul contabil corespunzătoare bazei de TVA).
  • Testul 7 – se verifica dacă s-a folost eronat tipul de taxa cu 301/302/303/304/305/307/344/390 (care se folosește doar la articolele contabile privind plata TVA), în loc de tipul taxei 300 pentru operatiunile specifice achizitiilor, livrarilor sau notelor contabile.
  • Testul 8 – se verifică declarare în SAFT a livrarilor/prestarilor scutite de TVA/neimpozabile/operatiuni supuse masurilor de simplificare, incluse în decontul de TVA la randurile : 1, 2, 3, 3.1, 4, 13, 14 , 15. Acest test poate returna doua tipuri de erori : valoarea taxei este completata eronat ca fiind diferita de 0 sau codul taxei este completat eronat.
  • Testul 9 – se verifica declararea în SAFT a achizitiilor supuse taxarii inverse, corespunzator randurilor 5/20, 5.1/20.1, 6/21, 7/22, 7.1/22.1, 8/23, 12/27, 12.1/27.1, 12.2/27.2, 12.3/27.3 din decontul de TVA. Acest test poate returna doua tipuri de erori : valoarea taxei este completata eronat ca fiind egala cu 0 pe rândul din articolul contabil corespunzător bazei de TVA, sau codul taxei este completat eronat. La acest test nu se evalueaza liniile de tranzactie care incep cu 40*.
  • Testul 10 – se verifica raportarea în SAFT a achizitiilor scutite/neimpozabile declarate in decontul de TVA la randurile : 30, 30.1. Acest test poate returna doua tipuri de erori : valoarea taxei este completata eronat ca fiind diferita de 0 sau codul taxei este completat eronat.
  • Testul 11 – se verifica raportarea în SAFT a operațiunilor de autocolectare, și pentru care exista din eroare completata valoarea taxei diferita de 0. Se exclud din evaluare liniile de tranzactie pentru care Account_id = 4426*/4427*/4428*, care sunt evaluate la testele 4, 5 si 6.

În principiu, fiecare tranzacție cu impact din perspectiva TVA are atribuit tax code în raportarea SAFT care ”leagă” operațiunile din GL cu rândul corect din decont.

O raportare SAFT corectă presupune, astfel, o mapare foarte corectă a codurilor de taxă (Tax Code), a tipului de taxă (Tax Type) și a liniei pe care se raportează suma taxei (întotdeauna pe linia din articolul contabil corespunzătoare bazei de calcul al TVA – e.g. cont de imobilizări, de stocuri sau de chaltuială pentru achiziții, respectiv cont de venituri pentru livrări/prestări, și nu pe rândul din articolul contabil corespunzător contului de TVA deductibilă, colectată sau neexigibilă). 

La acest moment, decontul precompletat RO eTVA nu ”aduce” sume din raportarea SAFT, însă probabil că această corespondență cu raportarea SAFT, care are cel mai complet sistem de codificare a operațiunilor din perspectiva tratamentului de TVA, va fi pasul următor în precompletarea de către ANAF a decontului RO e-TVA, în contextul raportării generalizate SAFT din 2025. Până atunci, realizarea unei corespondențe între codurile de taxă din raportarea SAFT și codificările din declarația 390 și 394, respectiv codurile de raportare a diferitelor tipuri de facturi în RO e-Factura ar fi utilă, pentru a se asigura diminuarea la maxim a situațiilor de diferențe între deconturile de TVA și deconturile precompletate RO e-TVA.

Având în vedere că, din 2025, raportarea SAFT va viza toți contribuabilii, inclusiv contribuabilii mici care în prezent nu au obligația să raporteze, raportarea SAFT corectă va fi extrem de importantă din perspectiva încadrării în clasa de risc fiscal.

ANAF ne anunță, în raportul său de activitate pentru semestrul I 2024, că, la nivelul DGAMC, ”se află în faza de testare un sistem de reguli care utilizează metoda predictivă a calculării nivelului de risc, folosind procesul de data mining și metoda arborelui decizional”.  Aceasta înseamnă că datele raportate prin declarația D406 vor fi prelucrate prin utilizarea de tool-uri de data mining, pentru identificarea riscurilor fiscale și prioritizarea acțiunilor de control fiscal. 

”Abordarea analizei predictive a fost aceea de a găsi cazuri cu zonă de risc din punct de vedere al impozitului pe profit și TVA. Implementarea analizei de risc predictive a determinat o creștere a eficienței activității de inspecție fiscală din cadrul structurii de administrare a marilor contribuabili, reflectată ca pondere a valorii obligațiilor fiscale suplimentare atrase ca urmare a acestor verificări în total obligații fiscale atrase. Aceste rezultate au fost posibile în principal datorită dezvoltării unui sistem de analiză de risc care vizează întregul portofoliu de mari contribuabili, în funcție de care sunt prioritizate acțiunile desfășurate de activitatea de inspecție fiscală.”, mai spune ANAF în raportul său de activitate.

De asemenea, ”a fost realizată dezvoltarea indicatorilor de risc specifici, care au la bază datele din sistemul RO e-Factura, precum și a indicatorilor specifici contribuabililor mijlocii, în vederea implementarii acestora într-un sistem informatic.”

Noutăți despre Tax & Training

 ***

Prezenta informare nu reprezintă consultanță fiscală sau contabilă. Nadia Oanea sau Tax & Training SRL nu își asumă răspunderea pentru modul de aplicare a prevederilor fiscale pentru cazurile particulare ale fiecărui contribuabil în parte. Prezenta informare nu este furnizată cu intenția de a ajuta la evitarea sau diminuarea în mod nelegal a impozitelor, taxelor sau accesoriile care ar putea fi impuse de autorități.

Pentru consultanță fiscală personalizată sau pentru solicitarea unei oferte de training, ne puteți contacta pe email nadia.oanea@taxandtraining.com.

www.taxandtraining.com
Tax & Training SRL București România

Nadia Oanea | CCFR, CECCAR, ADIT

Tags

Top 10 măsuri fiscale introduse prin Legea 296/2023, și impactul lor

Top 10 măsuri fiscale introduse prin Legea 296/2023, și impactul lor Pe 19 septembrie 2023, Guvernul a publicat în transparență decizională un proiect de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Pe 26 septembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru acest
Tags

O nouă amnistie fiscală tocmai a intrat în vigoare la sfârșitul lunii februarie, referitoare la recalificarea tratamentului fiscal al tichetelor cadou acordate de alte persoane decât angajatorul

O nouă amnistie fiscală tocmai a intrat în vigoare la sfârșitul lunii februarie, referitoare la recalificarea tratamentului fiscal al tichetelor cadou acordate de alte persoane decât angajatorul O nouă amnistie fiscală tocmai a intrat în vigoare la sfârșitul lunii februarie, referitoare la recalificarea tratamentului fiscal al tichetelor cadou acordate de

Taxes made simple