O avalanșă de modificări fiscale aplicabile începând cu 2023
Anul 2023 vine cu modificări de substanță în ceea ce privește impozitarea companiilor, impozitarea indivizilor și alte arii fiscale, cum ar fi TVA, accize etc
În newsletter-ul nostru din decembrie 2022, vă informam despre publicarea Legii 370/2022 de aprobare a OG 16/2022, prin care s-au adus modificări importante Codului Fiscal. În 19 ianuarie 2023, am susținut, la invitația Sodexo Benefits and Rewards Services, webinarul cu tema ”Modificări introduse prin OG 16/2022 începând cu 1 ianuarie 2023”, webinar moderat de Eugenia Deaconu, Legal and Public Affairs Manager în cadrul Sodexo.
În cadrul webinarului, am dezbătut modificările aplicabile din 2023 referitoare la:
- regimul de impozitare a microîntreprinderilor,
- facilitățile fiscale privind scutirea profitului investit și, deducerea suplimentară privind cheltuielile de cercetare dezvoltare,
- impozitarea veniturilor din salarii (salariul minim garantat în plată, deduceri personale, beneficii salariale cu fiscalitate favorabilă, facilități pentru salariații din construcții, agricultură și industrie alimentară, baza CAS și CASS pentru salarii pentru contracte part-time etc.).
- impozitarea altor venituri: venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din transferul proprietății bunurilor din patrimoniul personal, impozitul pe dividende,
- baza de calcul al CAS pentru venituri din activități independente, contracte de activitate sportivă și din drepturi de proprietate intelectuală,
- baza de calcul al CASS pentru alte venituri decât veniturile din salarii,
- cotele de TVA, amânarea schimbării modului de calcul al impozitului pe clădiri.
În cazul în care vreunul din aceste subiecte este de interes pentru dumneavoastră, puteți afla mai multe detalii vizionând înregistrarea webinarului sau consultând prezentarea de mai jos:
Webinarul cu tema ”Modificări introduse prin OG 16/2022 începând cu 1 ianuarie 2023″
Susținut pentru Sodexo Benefits and Rewards Services
Semnalăm, de asemenea, fără a avea pretenția unei liste exhaustive, alte câteva modificări legislative importante:
- Avem o nouă listă a contribuabililor mijlocii, publicată ca urmare a modificării prin Ordinul 2518/2022 a criteriilor de selectare a contribuabililor mijlocii, pentru care avem și o nouă dată de conformare cu obligațiile de raportare SAF-T, respectiv ianuarie 2023. Lista contribuabililor mari va fi revizuită abia în luna decembrie 2023.
- Avem modificări semnificative în ceea ce privește procedura de inspecție fiscală, introduse de OUG 188/2022 care modifică Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
- S-a modificat Legea contabilității (Legea 82/1991, modificată de Legea 36/2023), în sensul că păstrarea registrelor contabile și a documentelor justificative, inclusiv a înregistrării acestora pe suporturi tehnice este obligatorie timp de 5 ani calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar în care au fost întocmite.
- Avem publicate norme de închidere a exercițiului financiar 2022, respectiv Ordinul nr. 4268/2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situațiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile.
- Avem noi modele de formulare privind sumele impozitate cu reținere la sursă: 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă şi câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit” şi 207 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”, care se depun până la sfârșitul lunii februarie 2023.
- S-a publicat indicele prețurilor de consum pentru anul fiscal 2023, utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual (109,6% – Ordinul 626/2023).
Pentru consultanță fiscală personalizată, ne puteți contacta pe email la nadia.oanea@taxandtraining.com
Nadia Oanea | CCFR, CECCAR, ADIT
Prezenta informare nu reprezintă consultanță fiscală, si NOA Tax & Training SRL nu își asumă răspunderea pentru modul de aplicare a prevederilor fiscale pe cazurile particular ale fiecărui contribuabil în parte. Informația inclusă în prezenta informare nu este furnizată cu intenția de a ajuta la evitarea în mod nelegal a impozitelor, taxelor sau accesoriile care ar putea fi impuse de autorități.