Noi obligații de conformare pentru companii, aplicabile începând cu 2024, și noi obligații de raportare cu prima dată scadentă în 2024

Pentru că este o perioadă relativ calmă, în așteptarea deciziei politice după dezbateri intense privind posibilele modificări ale Codului fiscal, potențial aplicabile începând cu toamna anului 2023 și, respectiv, începutul anului 2024, merită amintite câteva modificări importante care vor afecta contribuabilii începând cu anul 2024 și pentru care companiile trebuie să ia măsuri pentru a fi pregătite să le aplice.

Directiva UE 2021/2101 pentru raportarea publică în UE pentru fiecare țară în parte (CbC)

Directiva UE 2021/2101 impune întreprinderilor multinaționale europene cu venituri globale care depășesc 750 de milioane EUR pe an să publice informații esențiale cu privire la locul în care își obțin profiturile și la locul în care își plătesc impozitele pentru fiecare țară în parte (CBCR). Aceleași norme s-ar aplica multinaționalelor din afara UE care desfășoară activități comerciale în Uniune și întreprinderilor autonome (care nu fac parte dintr-un grup), cu activitate în România, care îndeplinesc criteriile de mărime.. În plus, companiile ar trebui să publice o cifră agregată pentru impozitele totale plătite în afara Uniunii Europene.

România a fost printre primele care au implementat Directiva, aplicarea fiind reglementată începând cu 1 ianuarie 2023. Transpunerea Directivei în legislația internă s-a făcut prin Ordinul ministrului finanțelor 2048/2022, modificat recent prin Ordinul 1730/2023.

Primul an de raportare este cel care începe cu sau după 1 ianuarie 2023, termenul de raportare fiind 31 decembrie 2024 sau 12 luni de la data situațiilor financiare consolidate ale Grupului. O filială raportoare al cărei exercițiu financiar este diferit de cel al societății-mamă finale este obligată să întocmească un raport referitor la exercițiul financiar al entității-mamă, termenul de depunere fiind de 12 luni de la data la care se face referire în situațiile financiare anuale consolidate. 

Regulile se vor aplica grupurilor cu o cifră de afaceri consolidată netă mai mare de 3,7 miliarde RON (echivalentul a 747,5 milioane EUR calculat pe baza cursului de schimb aplicabil la 21 decembrie 2021), timp de două exerciții financiare consecutive. Un grup de întreprinderi multinaționale cu filiale în România sau o întreprindere autonomă, având anul calendaristic ca an de raportare în scopuri de consolidare, care depășește acest prag pentru anii 2022 și 2023, este obligată să raporteze pentru prima dată pentru anul 2023. Cu toate acestea, dacă exercițiul financiar al societății-mamă finale nu este anul calendaristic, exercițiile financiare luate în considerare pentru evaluarea pragului sunt cel care începe în 2023 și cel precedent. Și întreprinderile autonome, care nu fac parte dintr-un grup, dar care îndeplinesc criteriile de mărime, sunt supuse raportării.

Societățile mari si mijlocii din Romania, eligibile, sunt societatile, parte a unui grup, care depasesc limitele a cel putin doua dintre urmatoarele trei criterii la data bilantului: active totale 17.500.000 RON (echivalentul a 3.946.953 EUR); cifra de afaceri neta 35.000.000 RON (echivalentul a 7.893.906 EUR); numar mediu de salariati in cursul exercitiului financiar 50. 

Raportul va conține informații privind: denumirea întreprinderii-mamă principale și informații privind toți membrii grupului (adică inclusiv membrii din afara UE) din șapte domenii-cheie: scurtă descriere a activităților, numărul de angajați, cifra de afaceri netă (inclusiv cifra de afaceri a părților afiliate), profitul sau pierderea înainte de impozitare, impozitul acumulat și plătit, valoarea câștigurilor acumulate.

Guvernul României a emis recent clarificări suplimentare (Ordinul 1730/2023) privind, printre altele, entitățile afectate și „clauza de salvgardare”.

Ordinul 1730/2023 clarifică faptul că grupurile de întreprinderi multinaționale care nu au o societate-mamă finală care intră sub incidența legislației oricărui stat membru al UE și care dețin o filială mijlocie sau mare în România sunt obligate să publice raportul în România. „Entitățile UE” se referă la entitățile înregistrate în Spațiul Economic European. În consecință, rapoartele publice CbC trebuie să prezinte informații referitoare la statele din Spațiul Economic European.

România a folosit „clauza de salvgardare”, permițând grupurilor eligibile să amâne divulgarea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial cu până la cinci ani, în anumite condiții. Ordinul 1730/2023 clarifică faptul că, dacă o entitate optează să amâne o astfel de prezentare a informațiilor, raportul care reia în cele din urmă publicarea informațiilor trebuie să cuprindă date corespunzătoare exercițiului financiar prezent și celui precedent în care informațiile nu au fost publicate.

Responsabilitatea pentru raport le revine membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale întreprinderilor-mamă de cel mai înalt rang sau ale întreprinderilor independente, care acționează în limitele competențelor care le sunt atribuite în temeiul dreptului intern. Auditorii au, de asemenea, responsabilitatea de a dezvălui anumite informații legate de raportarea publică CbC în rapoartele de audit.

15% impozit minim pe profit conform Directivei UE Pilar II, aplicabil începând cu ianuarie 2024

Pilonul 2 din proiectul BEPS 2.0 al OCDE cuprinde reglementări menite să diminueze oportunitățile de erodare a bazei impozabile și de mutare a profiturilor, asigurându-se că marile întreprinderile multinaționale plătesc o rată minimă efectivă a impozitului pe profit de 15%. Aceste norme au fost încorporate oficial în Directiva (UE) 2022/2523 a Consiliului privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor multinaționale de întreprinderi și a marilor grupuri naționale din Uniune.

Directiva impune statelor membre să transpună normele în dreptul intern până la 31 decembrie 2023. Norma principală a directivei (regula de includere a veniturilor sau IIR) va intra în vigoare la 31 decembrie 2023 sau după această dată, în timp ce mecanismul de protecție (regula profiturilor subimpozitate sau UTPR) va intra în vigoare la 31 decembrie 2024 sau ulterior acestei date.

Domeniul de aplicare al directivei UE include grupurile de întreprinderi multinaționale care îndeplinesc testul pragului de venituri de 750 de milioane EUR și grupurile naționale de mari dimensiuni care îndeplinesc testul pragului de venituri de 750 de milioane EUR.

Directiva oferă statelor membre opțiunea de a pune în aplicare un sistem național de impozitare suplimentară calificat (QDMTT) care operează pentru a crește obligația fiscală internă a grupurilor de întreprinderi multinaționale incluse în domeniul de aplicare dintr-o jurisdicție la rata minimă efectivă de impozitare de 15 % din profituri.

Directiva nu este încă transpusă în legislația românească, însă termenul de transpunere este 31 decembrie 2023, deoarece se va aplica cu ianuarie 2024. O amânare opțională a adoptării până la 31 decembrie 2029 este prevăzută pentru statele membre în care nu își au sediul mai mult de 12 entități-mamă finale ale grupurilor de întreprinderi multinaționale incluse în domeniul de aplicare.

Facturare electronică generalizată pentru relația comercială B2B, începând cu ianuarie 2024

România a depus la Comisia Europeană o cerere de derogare pentru a fi autorizată să pună în aplicare o obligație de emitere a facturilor electronice pentru operațiuni între persoane impozabile stabilite în România și a primit recent o astfel de autorizare (Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023).

România are acum derogare pentru aplicarea sistemului centralizat obligatoriu RO e-Factura începând cu anul 2024 și trebuie să elaboreze legislația internă care să reglementeze tipurile de contribuabili și data de începere a aplicării pentru fiecare categorie de contribuabili pentru această nouă obligație de conformare.

Principalele obiective urmărite prin implementarea sistemului de facturare electronică obligatorie sunt combaterea fraudei și evaziunii fiscale, eficientizarea colectării, în special în domeniul TVA, îmbunătățirea competitivității operatorilor economici și reducerea costurilor administrative atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală.

Sistemul RO e-Factura implementat de România în 2021 pentru facturarea B2G și ulterior pentru facturarea B2B pentru produsele cu risc fiscal ridicat va fi utilizat ca bază pentru implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică pentru tranzacțiile dintre persoane impozabile. Utilizarea sistemului RO e-Factura va rămâne opțională pentru operatorii economici nestabiliți în România.

Articolul 218 din Directiva TVA prevede obligația statelor membre de a accepta ca facturi toate documentele sau mesajele, atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic. România a obținut o derogare de la articolul menționat mai sus din Directiva TVA, astfel încât numai documentele în format electronic pot fi considerate facturi de către administrația fiscală română.

Articolul 232 din Directiva TVA impune ca utilizarea unei facturi electronice să fie condiționată de acceptarea de către destinatar. România a obținut o derogare de la acest articol, astfel încât emitentul facturii să nu mai fie nevoit să obțină consimțământul destinatarului pentru a trimite o factură în format electronic.

Decizia se aplică de la 1 ianuarie 2024 până la prima dintre următoarele două date:

• 31 decembrie 2026; sau
  
• data de la care statele membre trebuie să aplice orice dispoziții de drept intern pe care trebuie să le adopte în cazul adoptării unei directive de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește normele în materie de TVA pentru era digitală, în special articolele 218 și 232 din directiva respectivă.