Tax time! 27 mai 2024 este termenul pentru depunerea declarației unice de impozit pe venit și contribuții sociale. Ce e nou în declarația de anul acesta aflați din noul articol Tax & Training
Care sunt regulile după care calculăm și declarăm impozitul pe venit și contribuțiile aferente veniturilor realizate în 2023 și pe cele aferente veniturilor estimate la 2024?
Declarația unica se depune până la 25 mai, care anul acesta pică în weekend, deci termenul se prelungește până pe 27 mai 2024.
Prin declarația unică declarăm impozitul pe veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate pentru anul 2023, respectiv venitul estimat pentru anul 2024, împreună cu contribuțiile sociale estimate pentru 2024. Declarația de anul acesta este una încă și mai complexă, deoarece avem reguli fiscale diferite pentru venitul realizat la 2023, și pentru venitul estimat la 2024.
Deoarece regulile de impozitare a veniturilor persoanelor fizice sunt complexe și diferă în funcție de tipul de venit, am considerat util să realizez o sistematizare a acestor reguli, în corelație cu obligația și modul de declarare a impozitului anual și a contribuțiilor sociale prin declarația unică.
În funcție de tipul de venit, calcul și plată a impozitului pe venit se face prin una din modalitățile de mai jos:
- Calcularea impozitului în sistem real, adică aplicarea cotei de impozit la venitul impozabil, determinat pe baza datelor din contabilitate, cu permiterea deducerii pierderilor reportate (de ex., pentru venituri din activități independente, pentru venituri din silvicultură și piscicultură, închirierea în scop turistic a unui număr mai mare de 5 camere din locuința personală, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, dacă beneficiarul a optat pentru impozitarea în sistem real; doar în 2023: veniturile din închiriere, dacă prorietarul avea încheiate mai mult de 5 astfel de contracte la sfârșitul lui 2022)
- Calcularea impozitului pe bază de norme de venit, adică aplicarea cotei de impozit la venitul impozabil stabilit pe bază de norme (e.g., anumite activități independente, închirierea în scop turistic a unui număr de până la 5 camere din locuința personală, activități agricole)
- Calcularea impozitului prin aplicarea cotei de impozit la venitul brut din care se scade o cotă forfetară de cheltuieli (e.g., veniturile din drepturi de proprietate intelectuală în 2023 și 2024, veniturile din cedarea folosinței bunurilor în 2024)
- Calcularea impozitului prin aplicarea cotei de impozit la venitul brut (e.g., veniturile din cedarea folosinței bunurilor în 2023, unle venituri din alte surse în 2023 și 2024)
- Calcularea impozitului prin aplicarea cotei de impozit la un venit net anual calculat ca o suma de câștiguri și pierderi din tranzacțiile la nivelul unui an, cu permiterea deducerii pierderilor reportate (e.g., câștigurile din tranzacții cu titluri de valoare, în 2023 și 2024, dacă tranzacționarea nu se realizează printr-un interemediar)
- Calcularea impozitului prin aplicarea cotei impozitului la venitul brut sau la venitul brut minus deduceri, prin reținere la sursă de către plătitorul de venit, impozitul fiind final, în sensul că nu se mai recalculează la final de an prin permiterea unor deduceri (e.g., veniturile din salarii, dividendele, câștigurile de capital pentru tranzacționarea prin intermediari, drepturile de proprietate intelectuală plătite de persoane juridice sau entități obligate să țină evidență contabilă).
Declararea impozitului pe venit se face, de regulă, anual, prin declarația unică, cu excepția situației când impozitul se calculează prin reținere la sursă și impozitul este final. Totuși, chiar dacă pentru un anumit tip de venit nu este obligatorie completarea capitolului privind impozitul pe venit din declarația unică, el ar putea atrage obligația completării capitolului privind contribuția de asigurări sociale sau cea privind contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Anul 2024 a adus modificări importante în legislație atât la impozit pe venit, cât și la contribuții sociale. Deoarece în declarația unică pe care o depunem până la 27 mai 2024 declarăm atât veniturile realizate în 2023, cât și veniturile estimate pentru 2024, trebuie să aplicăm 2 seturi diferite de reguli la același tip de venit, atunci când calculăm impozitul și contribuțiile datorate la 2023, respectiv impozitul și contribuțiile estimate la 2024.
În acest sens, este important să reamintim câteva din principalele diferențe între cum calculăm impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate pentru veniturile realizate în 2023, și cum declarăm impozitul și contribuțiile estimate pe 2024, deoarece legislația fiscală s-a schimbat în această privință. Redăm mai jos regulile aplicabile la tipurile de venituri la care au intervenit modificări în 2024 față de 2023, precum și la unele din cele mai preferate tipuri de venituri din investiții (sau venituri pasive).
1. Impozitul pe venit
a. Venituri din activități independente impozitate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
Contribuabilii trebuie să declare prin declarația unică atât venitul net realizat în 2023, cât și venitul net estimat pentru anul 2024. Astfel, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente impozitate în sistem real trebuie să țină cont de câteva reguli care s-au modificat în 2024, în ceea ce privește cheltuielile care pot fi deduse din venitul brut realizat:
- CASS datorată după noile reguli, mai puțin diferența de CASS datorată până la nivelul celei corespunzătoare bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației de venit anual estimat, se scade din baza de calcul a impozitului pe venit (CASS datorată în 2023 nu se deduce din baza de calcul a impozitului);
- cheltuielile de sponsorizare și mecenat devin nedeductibile fiscal (în 2023 au fost supuse unei deductibilități limitate);
- contravaloarea abonamentelor care includ dreptul de a utiliza facilităţile sportive, plătite în scopul personal al contribuabilului este cheltuială deductibilă în limita echivalentului în lei a 100 euro anual (în loc de 400 EUR anual în 2023) pentru fiecare persoană;
- cheltuielile cu costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale sunt deductibile fiscal din 2024, nemaiputând fi scăzute ca și credit fiscal din impozit;
- sunt considerate cheltuieli nedeductibile cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii.
De asemenea, pierderile fiscale reportate vor fi compensate din veniturile nete ale anului 2024 (sau anii următori) doar în limita a 70% din venitul anual net. Pierderile fiscale înregistrate începând cu 2024 se reportează doar pentru 5 ani consecutivi, în loc de 7 ani, cum era reglementat anterior.
Tot cu titlu de noutate, activitățile din domeniul IT nu mai pot fi impozitate la normă de venit din 2024. PFA-urile din IT trebuie să estimeze venitul anual net pentru 2024 și să îl includă în declarația unică cu termen de depunere 27 mai 2024.
Nu completează rubrica de venit realizat / venit estimat beneficiarii de venituri din contracte de activități sportive (asimilate cu veniturile din activități independente), pentru care impozitul se calculează și se reține la sursă.
Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente impuse la normă de venit vor completa doar secțiunea dedicată venitului estimat pentru 2024, cu excepția situației în care au început activitatea în decembrie 2023, caz în care vor completa și secțiunea dedicată venitului realizat în 2023.
De asemenea, contribuabilii care obțin venituri din activități independente vor completa rubricile dedicate CAS așa cum vom arăta mai jos, la secțiunea dedicată contribuțiilor sociale, regulile fiind aceleași, atât în 2023, cât și în 2024. Unele situații atrag obligația completării declarației unice de către beneficiarii de venituri din activități sportive (asimilate veniturilor din activități independente), pentru regularizarea CAS reținut la sursă.
În ceea ce privește CASS, regulile sunt diferite pentru 2024 față de 2023, deci completarea secțiunii CASS pentru 2023 este diferită de modul de completare a secțiunii CASS estimată pentru 2024, așa cum vom arăta la secțiunea dedicată contribuțiilor sociale. Unele situații atrag obligația completării declarației unice de către beneficiarii de venituri din activități sportive (asimilate veniturilor din activități independente), pentru regularizarea CASS reținut la sursă.
b. Venituri din drepturi de proprietate intelectuală (de ex., atunci când scriem un articol, o carte, o piesă, inovâm și înregistrăm venituri dintr-un patent, sau livrăm un curs etc.)
Pentru aceste venituri se depune declarația unică doar dacă impozitul nu se plătește prin reținere la sursă. Reținerea la sursă intervine când plătitorii venitului sunt persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, iar beneficiarul venitului nu a optat pentru calcularea impozitului în sistem real. Se completează atât secțiunile dedicate venitului realizat în 2023 și venitului estimat pe 2024, cât și secțiunile privind CAS & CASS datorate la 2023, respectiv CAS și CASS estimate pentru 2024.
Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 10% asupra diferenței dintre venitul brut și o cotă forfetară de cheltuieli de 40%, sau asupra venitului net determinat în sistem real, dacă persoana fizică optează și ține contabilitatea veniturilor și cheltuielilor în partidă simplă.
Ca element de noutate din 2024, dacă beneficiarul venitului optează pentru impozitarea în sistem real, va avea dreptul să scadă din baza de impozitare CAS datorată pentru acest tip de venituri. Reamintim că CAS nu se datorează la veniturile din drepturi de proprietate intelectuală de către contribuabilii care au și venituri din salarii sau sunt pensionari.
c. Veniturile din cedarea folosinței bunurilor (de ex., atunci când închiriem un imobil sau o mașină)
Pentru anul 2023, impozitul pe venit se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, fără nici un fel de deducere.
Sunt exceptați de la această regulă:
- Proprietarii cu mai puțin de 5 contracte de închiriere la sfârșitul anului 2022, care au optat pentru impozitarea în sistem real, proprietarii care, la sfârșitul anului 2022, aveau venituri din mai mult de 5 contracte de închiriere și proprietarii care au închiriat mai mult de 5 camere în scop turistic (în imobile altele decât cele din unități de primire specializate) – pentru aceștia, calculul impozitului la 2023 se face în sistem real, la fel ca pentru veniturile din activități independente – declarația unică se completează similar cu veniturile din activități independente.
- Proprietarii care închiriază între 1 și 5 camere în scop turistic (în imobile altele decât cele din unități de primire specializate) – pentru ei impozitul se calculează la norme de venit – declarația unică se completează doar la rubrica de venit realizat (nu și la cea de venit estimat).
- Proprietarii care obțin venituri din arendă, pentru care impozitul la 2023 se calculează ca 10% din venitul brut minus cota forfetară de cheltuieli de 40% din venit, impozitul datorându-se prin reținere la sursă – pentru aceste venituri, nu se completează rubricile dedicate venitului realizat / estimat din declarația unică.
Pentru anul 2023, proprietarii vor completa rubricile dedicate CASS din alte tipuri de venituri decât cele din salarii, dacă veniturile din aceste alte tipuri de venituri (în care se includ și veniturile din chirii aferente anului 2023) au depășit la 2023 6 salarii minime pe economie sau dacă nu se depășește acest prag de venituri, în anumite condiții. Detalii la secțiunea dedicată contribuțiilor sociale.
Pentru anul 2024,
- Venitul net anual din cedarea folosinţei bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut. Pentru aceste venituri, proprietarii completează în declarația unică aferentă anului 2023 rubrica privind venitul estimat din cedarea folosinței bunurilor pentru 2024.
- Veniturile realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la finalul anului 2023 se supun acelorași reguli de stabilire a venitului net anual pe baza cotei forfetare de 20% (nu mai sunt impozitate în sistem real, ca venituri din activități independente).
- Se abrogă posibilitatea de a calcula venitul net în sistem real și, corespunzător, de a reporta pierderile fiscale. Proprietarii trebuie să declare venitul anual estimat prin declarația unică, doar dacă chiriașul nu este o persoană juridică sau altă entitate care ține evidență contabilă. Pierderea reportată, necompensată, precum şi pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2023, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului care optase pentru impozitarea în sistem real la 2023.
- Începând cu 01.2024, se introduce obligativitatea calculării, reținerii la sursă și plății impozitului pe venit pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă. Proprietarul nu declară aceste venituri în declarația unică, la rubrica de venit estimat pe 2024, însă va completa rubrica aferentă CASS estimată pentru alte tipuri de venituri decât cele din salarii, respectiv altele decât cele din activități independente.
Pentru anul 2024, proprietarii vor completa rubricile dedicate CASS estimată din alte tipuri de venituri decât cele din salarii și altele decât cele din venituri din activități independente, dacă veniturile din aceste alte tipuri de venituri (în care se includ și veniturile din chirii estimate pentru anul 2024) depășesc 6 salarii minime pe economie sau dacă nu se depășește acest plafon, în anumite condiții. Detalii la secțiunea dedicată contribuțiilor sociale.
d. Dividende
Dividendele distribuite și plătite în cursul anului 2023 au fost impozabile cu cota de 8%. Impozitul se plătește prin reținere la sursă, impozitul fiind final, deci pentru dividendele primite din România nu se completează declarația unică la rubrica de impozit pe venit ci, eventual, se iau în considerare la calculul CASS.
Dividendele din străinătate, însă, se declară de beneficiarii rezidenți fiscali români, la rubrica de venituri din străinătate. De exemplu, salariații care beneficiază de scheme de stock option plan, care au încasat dividende pe parcursul anului 2023 din acțiunile deținute la angajator sau la o firmă afiliată cu angajatorul, sau persoanele fizice care au investit pe burse din străinătate și au încasat în 2023 dividende pentru acțiunile deținute în portofolii la firme / fonduri străine, trebuie să le declare în declarația unică. Impozitul plătit în străinătate, conform convențiilor de evitare a dublei impuneri la care România este parte, poate fi scăzut ca și credit fiscal (în general, convențiile prevăd această metodă de evitare a dublei impuneri pentru veniturile pasive).
e. Câștiguri de capital din tranzacționarea titlurilor de valoare
În declarația unică se declară și impozitul pe câștigurile sau pierderile din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, când contribuabilul nu tranzacționează prin intermediari, precum și din transferul aurului de investiții. Atât în 2023, cât și în 2024, câștigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, se calculează, după caz:
- la data încheierii tranzacției, pe baza documentelor justificative, de către intermediar dacă operațiunea se efectuează printr-un intermediar, sau
- la data efectuării plăților prețului tranzacției, pe baza documentelor justificative, de către beneficiarul de venit, dacă operațiunea nu se efectuează printr-un intermediar.
Din 2023, intermediarii rețin impozitul la sursă, impozitul fiind final. De asemenea, pentru tranzacționarea prin intermediari, cota de impozitare a scăzut în 2023 de la 10% la 1% sau 3%, în funcție de durata de deținere a titlurilor tranzacționate (peste sau sub 365 de zile). Pentru determinarea perioadei în care au fost deţinute se consideră că titlurile de valoare şi instrumentele financiare sunt înstrăinate/răscumpărate în aceeași ordine în care au fost dobândite, respectiv primul intrat – primul ieşit (FIFO), pe fiecare simbol. Pentru calculul câştigului, valoarea fiscală se determină prin aplicarea metodei preţului mediu ponderat, cuprinzând şi costurile aferente transferului/operaţiunii, pe fiecare simbol, indiferent de perioada de deţinere. Pierderile obţinute din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate, efectuate prin intermediari, nu se reportează şi nu se compensează, acestea reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului.
Așadar, începând din 2023, câștigurile / pierderile din tranzacții realizate prin intermediari nu se declară în declarația unică la rubrica de venit realizat / venit estimat, impozitarea lor fiind realizată de interemediari, impozitul pe venit fiind final. Intermediarii definiți potrivit legislației în materie, societățile de administrare a investițiilor, societățile de investiții autoadministrate, administratorii de fonduri de investiții alternative pot fi atât rezidenți fiscali români, cât și nerezidenți care au în România un sediu permanent ce are calitatea de intermediar.
Doar pentru tranzacțiile care nu sunt făcute printr-un intermediar, contribuabilul își declară venitul anual (câștigurile și pierderile cumulate pe întregul an din tranzacții cu titluri de valoare, influențate de pierderi reportate, dacă este cazul) și impozitul pe venit aferent în declarația unică, impozitul fiind de 10% din câștigul net anual. Aceleași reguli se aplică și pentru câștigurile din transferul aurului de investiţii, definit potrivit legii.
f. Tranzacții cu crypto monede
Și câștigurile din tranzacții cu crypto monede se declară prin declarația unică. Câștigul din transferul de monedă virtuală este egal cu prețul de vânzare minus prețul de achiziție (inclusiv costurile directe aferente tranzacției). Câștigul sub 200 lei/tranzacție nu se impozitează, cu condiția ca totalul câștigurilor din transferul de monedă virtuală într-un an fiscal să nu depășească 600 lei. Regulile sunt neschimbate din 2019.
Rezidenții fiscali în România declară atât veniturile din România, cât și cele din străinătate. Pentru veniturile din străinătate, contribuabilii includ în declarație atât venitul din străinătate, cât și impozitul plătit în statul sursă, și aplică metoda de evitare a dublei impuneri din convenția încheiată între România și statul sursă (adică metoda creditului fiscal sau metoda scutirii).
Nu vom declara în declarația unică veniturile din salarii obținute de la un angajator nerezident, pentru muncă desfășurată în străinătate, pentru care dreptul de impunere aparține statului străin, care este statul sursă al acestor venituri din salarii.
Nerezidenții au obligația să declare venituri realizate din România ca țară sursă, atunci când România are drept de impozitare conform legislației domestice, iar impozitul nu se calculează și nu se plătește prin reținere la sursă. Dacă impozitul se datorează doar în țara de rezidență, conform convențiilor, nerezidentul depune declarația unică și anexează certificatul de rezidență fiscală pentru a proba motivul pentru care declară impozit de plată zero în România. Dacă, însă, România are drept de impozitare asupra veniturilor conform convențiilor, sau nu există o asemenea convenție, atunci impozitul este datorat în România.
În ceea ce privește contribuțiile sociale, avem plafoane diferite de venituri pentru care ele se datorează și baze de calcul diferite în 2023 și 2024.
2. Contribuția de asigurări sociale (CAS)
Reamintim că CAS se datorează doar pentru: (1) venituri din salarii (caculul și declararea se face de către angajator prin declarația 112, și nu prin declarația unică), (2) venituri din activități independente, inclusiv din contracte de activitate sportivă, și (3) venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Regulile privind CAS au rămas neschimbate în 2024 față de 2023. Astfel, atât în 2023, cât și în 2024, contribuția de asigurări sociale se datorează de către persoanele fizice care obțin venituri din activități independente și venituri din drepturi de proprietate intelectuală, dacă veniturile nete cumulate au o valoare cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației privind veniturile estimate sau dacă se optează pentru plata CAS, chiar dacă veniturile sunt sub acest plafon.
Sunt scutiți de la plata CAS pensionarii care obțin și venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau din activități independente. Nici salariații care obțin și venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu vor plăti CAS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
Baza anuală de calcul al CAS pentru veniturile din activități independente, contracte de activitate sportivă și drepturi de proprietate intelectuală o reprezintă venitul ales de contribuabil, dar nu mai puțin de:
- nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației estimative pe anul la care se referă contribuția (adică 3.000 lei/lună *12 = 36.000 lei la 2023, respectiv 3.300 lei/lună *12 = 39.600 lei la 2024), în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară,
- nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației estimative pe anul la care se referă contribuția (adică 3.000 lei/lună * 24 = 72.000 lei lei la 2023, respectiv 3.300 lei/lună * 24 = 79.200 lei la 2024), în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară.
În concluzie, persoanele fizice care obțin venituri din activități independente și/ sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală vor declara CAS, până la 27 mai 2024 astfel:
- În situaţia în care venitul realizat se încadrează în acelaşi plafon cu venitul estimat, contribuabilii nu au obligaţia completării rubricii privind CAS datorată la 2023;
- În situația în care venitul realizat nu se încadrează în acelaşi plafon cu venitul estimat, se completează rubrica aferentă CAS datorată pentru anul 2023;
- Dacă veniturile nete anuale estimate pe 2024 depășesc 12 salarii minime (sau sunt sub acest plafon, dar se optează pentru plata CAS), se completează corespunzător și rubrica privind CAS estimată la 2024.
Persoanele fizice care realizează venituri din contracte de activitate sportivă sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care CAS se reține la sursă, au obligația de a completa secțiunea privind CAS datorată la 2023 din declarația unică, dacă salariul minim folosit la calculul reținerilor la sursă în 2023 a fost diferit de 3.000 lei, sau dacă reținerile la sursă cumulate au fost pentru o sumă diferită de suma datorată.
3. Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS)
În ceea ce privește contribuția la asigurările de sănătate (CASS), aceasta se datorează în 2023, prin autodeclarare, de persoanele fizice care obțin venituri nete impozabile cumulate din orice fel de venituri, altele decât veniturile de natură salarială, de cel puțin 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la data depunerii declarației estimative pe 2023 (adică 3.000lei/lună*6=18.000 lei), iar baza de calcul a CASS este egală cu:
- 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declarației estimative pe 2023 (adică 3.000lei/lună*6=18.000 lei), în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară,
- 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației estimative pe 2023 (adică 3.000lei/lună*12=36.000 lei), în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară,
- 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației estimative pe 2023 (adică 3.000lei/lună*24 luni = 72.000 lei), în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară.
Următoarele categorii de venituri sunt incluse în obligația de a declara CASS pentru anul 2023 în declarația unică, cu termen 27 mai 2024:
- venituri din activități independente
- venituri din drepturi de proprietate intelectuale
- venituri din asocierea cu o persoană juridică
- venituri din cedarea folosinței bunurilor
- venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură
- venituri din investiții
- venituri din alte surse.
În ceea ce privește veniturile din dividende, se iau în considerare dividendele încasate în an, distribuite după 1 ianuarie 2018.
Rubrica dedicată CASS datorată pentru 2023 se completează doar dacă ea diferă de CASS estimată prin declarația depusă la 25 mai 2023, sau dacă CASS reținută la sursă pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă, din asocieri cu persoane juridice, diferă de CASS efectiv datorată.
Din 2024, avem 3 seturi de reguli privind plata CASS:
- Venituri din salarii: CASS calculată ca 10% la venit salarial brut minus anumite beneficii care nu întră în baza de calcul (se declară de către angajatori, prin declarația 112, și nu necesită completarea declarației unice 212).
- Venituri din activități independente: CASS calculată ca 10% la venitul net anual realizat/venitul brut sau norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată; baza de calcul maximă este de 60 de salarii minime pe economie; baza de calcul minimă este de 6 salarii minime pe economie.
- Alte venituri (înainte de 2024, această regulă se aplica și pentru veniturile din activități independente): Baza de calcul de 6, 12 sau 24 de salarii minime, se datorează dacă veniturile sunt de cel puțin 6 salarii minime; se poate achita și pentru venituri sub 6 salarii minime, în anumite condiții.
Astfel, secțiunea dedicată CASS estimată pe 2024 se va completa separat de contribuabilii care desfășoară activităși independente, dacă estimează că venitul anual net / brut, norma de venit sau norma de venit ajustată este mai mare de 6 salarii minime, respectiv separat de contribuabilii care obțin alte tipuri de venituri decât cele din salarii sau din activități independente, dacă estimează că veniturile nete cumulate din astfel de venituri depășesc 6 salarii minime (i.e., 3.300 lei *6= 19.800 lei).
În 2025, vor interevni regularizări speciale pentru:
- Contribuabilii care realizează în 2024 venituri nete din activități independente sub 6 salarii minime și care datorează o diferență de CASS calculată la această bază, cu unele excepții.
- Contribuabilii care realizează în 2024 veniturile în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care plătitorii veniturilor vor calcula și reține CASS datorată de către beneficiarul venitului, iar reținerile totale ar putea fi mai mari decât CASS la 60 de salarii minime.
- Contribuabilii care în 2024 realizează venituri sub 6 salarii minime și care datorează CASS la această bază, neîncadrându-se în categoria persoanelor asigurate fără plata CASS.
Când depunem declarația și când plătim impozitul pe venit și contribuțiile sociale
Termenul de plată pentru impozitul pe venitul anual al anului 2023 și pentru CAS și CASS aferente anului 2023, respectiv a venitului estimat și a CAS și CASS estimate pentru 2024 este 27 mai 2024. Pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente anului 2024, termenul de plată este 26 mai 2025, iar contribuabilii pot efectua plata acestui impozit oricând până la acest termen.
Noutăți despre Tax & Training
Așa cum v-am obișnuit, ne place să vă ținem la curent cu proiectele noastre cele mai recente. Vă anunțăm că încă vă mai puteți inscrie la cursul practic de ”Închiderea anului financiar 2023 – Impozit pe profit, Impozit micro & Impozitare nerezidenți”, organizat de #Tax&Training împreună cu #avocatnet.ro în zilele de 21 și 28 mai 2024. Detalii privind agenda cursului și înregistrarea, în link-ul de mai jos:
***
Prezenta informare nu reprezintă consultanță fiscală. NOA Tax &Training SRL nu își asumă răspunderea pentru modul de aplicare a prevederilor fiscale pe cazurile particulare ale fiecărui contribuabil în parte. Prezenta informare nu este furnizată cu intenția de a ajuta la evitarea sau diminuarea în mod nelegal a impozitelor, taxelor sau accesoriile care ar putea fi impuse de autorități.
Pentru consultanță fiscală personalizată sau pentru solicitarea unei oferte de training, ne puteți contacta pe email nadia.oanea@taxandtraining.com.
www.taxandtraining.com
Tax & Training SRL ◇ București ◇ România
Nadia Oanea | CCFR, CECCAR, ADIT
Articole recente
Categorii
- Tax (24)
O noua procedură pentru emiterea soluției fiscale
Relația CFO – tax manager / echipele fiscale in-house / consultanți externi
Taxes made simple